Peter Kurten sau Vampirul din Dusseldorf
Peter Kurten este unul dintre cei mai cunoscuți criminali din secolul XIX. Porecla sa, Vampirul din Dusseldorf, provine de pe urma satisfacției pe care o resimțea în momentul în care își vedea victimele murind, în special îl satisfăcea vederea sângelui. Acest fapt este o dovadă a tulburării psihopate, el întrunind toate caracteristicile unui psiho-criminal.
Primul indiciu al vieții
dezorganizate pe care a trait-o și care a dus la comiterea crimelor, este
propria familie. Provenind dintr-o familie cu treisprezece copii, el fiind cel
de-al paisprezecelea, Peter a acumulat frustrări, creându-și identitatea de
criminal. Incapacitatea mamei de a crește toți cei paisprezece copii și nivelul
de trai pe care aceștia îl aveau, l-au determinat să devină un delincvent.
Acest lucru a dus și la accentuarea trăsăturilor specific narcisismului, care
l-au făcut să se concentreze foarte mult pe sterile pe care i le provoca
vederea sângelui.
Narcisismul lui poate fi
înțeles și din faptul că, în cei 24 de ani petrecuți în închisoare, a încălcat
de multe ori regulile, cu scopul de a fi trimis în izolare și de a scăpa de cei
de teapa lui. Caracteristicile personalității lui făceau parte din sfera
tulburării anti-sociale, deoarece era foarte violent, o fire introvertită,
lipsită de empatie. Incapacitatea de a empatiza reiese din analiza momentului
în care și-a ucis prietenii, cu sânge rece.
Pe
lângă aceste caracteristici, poate fi dedusă și tulburarea histrionică,
argumentată de caracterul sexual al crimelor sale și de excitarea care decurgea
din vederea sângelui.
Sadismul
dobândit în urma bătăilor și agresiunilor sexuale pe care le-a suferit în
copilărie, și-a făcut simțită prezența în momentul în care a început să-și
imagineze, în închisoare, diverse moduri în care populația ar pute fi decimată,
lucru care era singurul care îi producea orgasm. Și-a putut, cumva, explica de
ce avea un astfel de comportament, când, la 16 ani, a cunoscut o prostituată
sado-masochistă și și-a dat seama că putea s-o lovească așa cum făcea tatăl
lui. Astfel, copiind figura paternă, care, între timp, devenise un model, Peter
și-a produs plăcere începând să omoare oameni, prin metode care nu puteau da
greș. Satisfacția lui nu provenea din faptul că victima murea, ci din faptul că
vedea sângele curgând.
Un moment cu o puternică încărcătură
psihologică este acela în care, excitat de frumusețea unei lebede, Peter a
omorât-o. clipa în care a văzut sângele țâșnind este același cu un moment de
maximă excitare. Toate indiciile duc spre o traumă foarte mare de abandon, care
încearcă să fie suprimată prin a provoca el însuși durere.
Lipsa afecțiunii sau o dragoste greșit înțeleasă, primită
de la părinții săi, a generat sentimentele pe care el le confunda cu dragostea.
După ce orgasmul era consumat, nu mai avea rost să continue cu siluirea
cadavrului, așa că îl lăsa acolo unde era. Ca dovadă pentru această asumare a
rolului tatălui său, care era extrem deviolent, dar pretindea că îi iubește pe
membrii familiei lui, apare mărturia conform căreia Peter, înainte de comiterea
uneia dintre odioasele sale crime, își târa picioarel către victim, pretinzând
că sentimental pe care îl experimentează este cel de dragoste adevărată.
Această confuzie între ce înseamnă dragoste și acea nevoie pur fizică de
satisfacere a dorințelor sexuale, corelată cu tratamentul primit în copilărie,
denotă faptul că el era imatur pentru vârsta pe care o avea. Insuficient
dezvoltat, traumatizat de relele tratamente din copilărie, Peter și-a găsit
liniștea în comiterea crimelor, dar nu doar asupra oamenilor, ci și asupra animalelor.
Sadismul lui se face remarcat în cazul uneia dintre
primele sale crime, atunci când revine la un han din apropierea locului crimei,
pentru a auzi ce cred locuitorii zonei
respective despre crima pe care tocmai o săvârșise. Acesta este un indiciu
extrem de important al nevoii de recunoaștere a meritelor proprii și al lipsei
acesteia în copilărie. Sadismul pentru care este cunoscut Peter Kurten se
manifesta, la început, doar asupra femeilor, pe care, mai întâi le silea să
întrețină raporturi sexuale cu el. Acest fapt denotă nevoia acerbă de a-și
satisfice dorințele, dar și lipsa unei alte posibilități de a fi fericit. După
ce uciderea persoanelor de sex feminin a devenit obișnuită, sfera lui de victim
s-a lărgit până la a include și bărbați, ba chiar și animale. Acesta și-a
manifestat interesul în relațiile sexuale cu animale, care denotă influențele
de zoofilie din caracterul lui. Influențele familiale au dus la stabilirea unui
pattern care include și astfel de relații ca fiind mai satisfăcătoare decât
cele cu personae. Faptul că era mai ușor să ucidă animale poate să denote o
încercare de a empatiza cu victimele sale, dar și incapacitatea de a mai
cunoaște satisfacție deplină, atunci când victimele umane se zbăteau și își
manifestau teama. Faptul că nivelul de adrenalină creștea în organismal său, în
momentul în care întreținea astfel de relații, este o dovadă în plus a unei
tulburări la nivel psihic.
Toate manifestările comportamentului său, coroborate cu mediul familial, înclină mai mult spre o
tulburare de tip borderline cu accente histrionice și sadice. Comportamentul
său dual, care oscilează între satisfacția de a vedea sângele și aparenta
părere de rău care a survenit la un moment dat, părere de rău care ascundea un
criminal pe punctul de a erupe, pentru a săvărși noi crime. Momentul în care a
vrut să revină la o viață normal, găsindu-și o soție și încercând să-și
întemeieze o familie, este foarte sugesti, pentru că reprezintă o
caracteristică esențială a tulburării borderline.
Comentarii
Trimiteți un comentariu