Peter Kurten sau Vampirul din Dusseldorf

            Peter Kurten este unul dintre cei mai cunoscuți criminali din secolul XIX. Porecla sa, Vampirul din Dusseldorf, provine de pe urma satisfacției pe care o resimțea în momentul în care își vedea victimele murind, în special îl satisfăcea vederea sângelui. Acest fapt este o dovadă a tulburării psihopate, el întrunind toate caracteristicile unui psiho-criminal.

            Primul indiciu al vieții dezorganizate pe care a trait-o și care a dus la comiterea crimelor, este propria familie. Provenind dintr-o familie cu treisprezece copii, el fiind cel de-al paisprezecelea, Peter a acumulat frustrări, creându-și identitatea de criminal. Incapacitatea mamei de a crește toți cei paisprezece copii și nivelul de trai pe care aceștia îl aveau, l-au determinat să devină un delincvent. Acest lucru a dus și la accentuarea trăsăturilor specific narcisismului, care l-au făcut să se concentreze foarte mult pe sterile pe care i le provoca vederea sângelui.
            Narcisismul lui poate fi înțeles și din faptul că, în cei 24 de ani petrecuți în închisoare, a încălcat de multe ori regulile, cu scopul de a fi trimis în izolare și de a scăpa de cei de teapa lui. Caracteristicile personalității lui făceau parte din sfera tulburării anti-sociale, deoarece era foarte violent, o fire introvertită, lipsită de empatie. Incapacitatea de a empatiza reiese din analiza momentului în care și-a ucis prietenii, cu sânge rece.
            Pe lângă aceste caracteristici, poate fi dedusă și tulburarea histrionică, argumentată de caracterul sexual al crimelor sale și de excitarea care decurgea din vederea sângelui.
            Sadismul dobândit în urma bătăilor și agresiunilor sexuale pe care le-a suferit în copilărie, și-a făcut simțită prezența în momentul în care a început să-și imagineze, în închisoare, diverse moduri în care populația ar pute fi decimată, lucru care era singurul care îi producea orgasm. Și-a putut, cumva, explica de ce avea un astfel de comportament, când, la 16 ani, a cunoscut o prostituată sado-masochistă și și-a dat seama că putea s-o lovească așa cum făcea tatăl lui. Astfel, copiind figura paternă, care, între timp, devenise un model, Peter și-a produs plăcere începând să omoare oameni, prin metode care nu puteau da greș. Satisfacția lui nu provenea din faptul că victima murea, ci din faptul că vedea sângele curgând.
            Un moment cu o puternică încărcătură psihologică este acela în care, excitat de frumusețea unei lebede, Peter a omorât-o. clipa în care a văzut sângele țâșnind este același cu un moment de maximă excitare. Toate indiciile duc spre o traumă foarte mare de abandon, care încearcă să fie suprimată prin a provoca el însuși durere.

            Lipsa afecțiunii sau o dragoste greșit înțeleasă, primită de la părinții săi, a generat sentimentele pe care el le confunda cu dragostea. După ce orgasmul era consumat, nu mai avea rost să continue cu siluirea cadavrului, așa că îl lăsa acolo unde era. Ca dovadă pentru această asumare a rolului tatălui său, care era extrem deviolent, dar pretindea că îi iubește pe membrii familiei lui, apare mărturia conform căreia Peter, înainte de comiterea uneia dintre odioasele sale crime, își târa picioarel către victim, pretinzând că sentimental pe care îl experimentează este cel de dragoste adevărată. Această confuzie între ce înseamnă dragoste și acea nevoie pur fizică de satisfacere a dorințelor sexuale, corelată cu tratamentul primit în copilărie, denotă faptul că el era imatur pentru vârsta pe care o avea. Insuficient dezvoltat, traumatizat de relele tratamente din copilărie, Peter și-a găsit liniștea în comiterea crimelor, dar nu doar asupra oamenilor, ci și asupra animalelor.

            Sadismul lui se face remarcat în cazul uneia dintre primele sale crime, atunci când revine la un han din apropierea locului crimei, pentru a auzi  ce cred locuitorii zonei respective despre crima pe care tocmai o săvârșise. Acesta este un indiciu extrem de important al nevoii de recunoaștere a meritelor proprii și al lipsei acesteia în copilărie. Sadismul pentru care este cunoscut Peter Kurten se manifesta, la început, doar asupra femeilor, pe care, mai întâi le silea să întrețină raporturi sexuale cu el. Acest fapt denotă nevoia acerbă de a-și satisfice dorințele, dar și lipsa unei alte posibilități de a fi fericit. După ce uciderea persoanelor de sex feminin a devenit obișnuită, sfera lui de victim s-a lărgit până la a include și bărbați, ba chiar și animale. Acesta și-a manifestat interesul în relațiile sexuale cu animale, care denotă influențele de zoofilie din caracterul lui. Influențele familiale au dus la stabilirea unui pattern care include și astfel de relații ca fiind mai satisfăcătoare decât cele cu personae. Faptul că era mai ușor să ucidă animale poate să denote o încercare de a empatiza cu victimele sale, dar și incapacitatea de a mai cunoaște satisfacție deplină, atunci când victimele umane se zbăteau și își manifestau teama. Faptul că nivelul de adrenalină creștea în organismal său, în momentul în care întreținea astfel de relații, este o dovadă în plus a unei tulburări la nivel psihic.

            Toate manifestările comportamentului său, coroborate  cu mediul familial, înclină mai mult spre o tulburare de tip borderline cu accente histrionice și sadice. Comportamentul său dual, care oscilează între satisfacția de a vedea sângele și aparenta părere de rău care a survenit la un moment dat, părere de rău care ascundea un criminal pe punctul de a erupe, pentru a săvărși noi crime. Momentul în care a vrut să revină la o viață normal, găsindu-și o soție și încercând să-și întemeieze o familie, este foarte sugesti, pentru că reprezintă o caracteristică esențială a tulburării borderline.